Elaborarea si implementarea unei strategii integrate de dezvoltare locala
Abordare integrata in solutionarea problemelor cu care se confrunta comunitatile
Stimularea implicarii comunitatilor in dezvoltarea locala
<
>
ZONA ELIGIBILA A ASOCIAȚIEI FLAG MANGALIA LITORAL
Teritoriul ASOCIAȚIEI FLAG MANGALIA LITORAL, este situat în partea de sud-est a României, în partea de sud-est a județului Constanța, având ca pol central municipiul Mangalia înconjurat de alte 5 comune: Pecineaga, 23 August, Albești, Limanu și Costinești.
Teritoriul eligibil al ASOCIAȚIEI FLAG MANGALIA LITORAL se distinge prin potențialul turistic autentic datorat existenței în zonă a unui patrimoniu natural și antropic bogat, de mare valoare și atractivitate turistică, varietatea formelor de turism identificate în zonă (gastronomic, balnear, nautic, de recreere și divertisment) reprezentând o premisă a dezvoltării socio-economice. Datorită localităților care se află de-a lungul țărmului, hidrografia teritoriului este compusă de limane fluvio-marine (Mangalia), cât și de Marea Neagră, reprezentând un atu important în turism și în sectorul pescăresc.
În ceea ce privește geologia, evoluția îndelungată și acțiunea diferențiată a factorilor subterani modelatori, au dus la formarea unor unități de relief caracterizate prin structura de podiș cu altitudine redusă sub 200 m. Zona maritimă este reprezentată de terase de abraziune marină și de eroziune ce se desfășoară între limita nordică și cea sudică a județului, relieful caracteristic treptei joase fiind format din faleze marine, faleze lacustre (sculptate în depozite leossoide, calcare și șisturi verzi), cordoane litorale sau perisipuri și trepte joase inundabile. Regimul climatic temperat-continental (caracteristic), este caracterizat prin veri a căror căldură este atenuată de briza mării și ierni blânde, marcate de vânturi puternice și umede ce bat dinspre mare.
ASOCIAȚIA FLAG MANGALIA LITORAL vizează în cadrul SDL:
Suprafața zonei GAL este mai mică decât suprafața unei regiuni de nivel NUTS 3 (suprafața județului Constanța - 7.071 km2), având o suprafață de 481,67 km2 și este coerentă din punct de vedere geografic, economic și social, având continuitate teritorială.
Teritoriul zonei pescărești nu este inclus în teritoriul unui alt parteneriat care are ca scop implementarea unei SDL finanțate prin PAP.
Un teritoriu compact din punct de vedere economic, social și geografic, din sud-estul județului Constanța, zonă situată de-a lungul țărmului Mării Negre cu o populație de 53.250 de locuitori, alcătuită din municipiul Mangalia, comuna Limanu, comuna 23 August, comuna Pecineaga, comuna Albești și comuna Costinești.
În anul 2024, în zona eligibilă a Asociației FLAG Mangalia Litoral a fost realizată la Marea Neagră o captura totala de 180.578,00 kg de către cele 20 societăți comerciale cu activitate de pescuit comercial, cu un număr total de 160 pescari.
În zona în care ASOCIAȚIA FLAG MANGALIA LITORAL implementează Strategia de Dezvoltare Locală, activități de pescuit și acvacultură se desfășoară pe suprafața a 4 UAT-uri (municipiul Mangalia, 23 August, Limanu, Costinești), limitrofe Mării Negre ceea ce reprezintă 66,66% din totalul al UAT-urilor ce fac parte din parteneriat.
ASOCIAȚIA FLAG MANGALIA LITORAL reprezintă soluția concretă, transformarea în realitate a potențialului pe care comunitățile locale din zonă îl pot valorifica pentru a se putea înscrie în această nouă abordare a dezvoltării zonelor pescărești, o abordare prin care se încurajează oportunitățile oferite de economia albastră durabilă, valorificând și consolidând resursele de mediu, culturale, sociale și umane, în scopul atingerii obiectivului specific al Priorității 3 „Facilitarea dezvoltării unei economii albastre durabile în zonele costiere, insulare și continentale și favorizarea dezvoltării durabile a comunităților care practică pescuitul și acvacultura”, din cadrul PAP 2021-2027.
Obiectivul general al strategiei de dezvoltare locală (SDL): Dezvoltarea durabilă a comunităților pescărești din teritoriul ASOCIAȚIEI FLAG MANGALIA LITORAL, prin facilitarea unei economii albastre durabile, prin procesul de incluziune socială, prin consolidarea comunităților pescărești și punerea în valoare a patrimoniului natural și cultural.
Obiectivele specifice urmărite sunt:
1.Dezvoltarea economică a zonei.
2.Protejarea mediului.
3.Dezvoltarea socială a zonei pescărești.
Asociatia Flag Mangalia Litoral
Adresa: Str Matei Basarab,
Municipiul Mangalia - Romania
Telefon: 0720 896 290
Website: www.afml.ro
E-mail: [email protected]
Continutul acestui website nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei.
Copyright © www.afml.ro.
Creat de: S.C. EXPRESS IT SOLUTIONS S.R.L.